Cabinet Psihologic

Psihoterapeut Ilinca Badea

Subscribe to Cabinet Psihologic

Archive for July 20th, 2011

Jul-20-2011

Cum sa obtinem starea de calm (IV)

Posted by webmaster under Diverse, Sfatul Psihologului

SOLUTII PE TERMEN LUNG

Sa prevenim recaderile!

Cultivati-va placerile!

Facem ca satisfactiile noastre personale sa depinda de lumea din jur asteptand adesea ca lucrurile sa vina de la sine.

Tendinta catre ruminatii (ganduri obsesive, repetitive) este un indice de vulnerabilitate in fata altcuiva. Ne lasam atinsi mai degraba de o dezaprobare presupusa , anticipata decat de una reala, manifesta. Ruminatiile releva de fapt un mecanism a carei functie este sa ecraneze un conflict inconstient.

Cea mai usoara cale de combatere a ruminatiilor este aceea de a gasi in sine ingredientele proprii starii noastre de bine.

NLP-ul / Programarea neuro-lingvistica distinge intre Sine , ca partea cea mai profunda si autentica din noi, si Mine, fatada, partea deja adaptata, conformata standardelor impuse social.

Ne aflam in contact permanent cu Sinele, acest “geniu personal”, esenta noastra, chiar si atunci cand nu ne simtim in intregime in largul nostru.

Aceasta stare de bine la care se refera NLP o putem regasi si realimenta, stimulandu-ne cele 5 simturi (sau 6 J), ascultandu-ne intuitia, calatorind, apropiindu-ne de natura, degustand bunatatile preferate, facand orice mica activitate ce ne bucura sufletul.

Doar cultivandu-ne gusturile putem regasi o coerenta, un echilibru intre noi si lumea din jur.

Jul-20-2011

Cum sa obtinem starea de calm (III)

Posted by webmaster under Diverse, Sfatul Psihologului

Standardele duble

In terapia sistemica intalnim adesea notiunea de “standarde duble” sau “double bind”. Acest concept se concretizeaza in urmatorul context: atunci cand analizam o situatie si desi, intoarcem problema respectiva pe toate partile, ni se pare mereu ca este in zadar, atunci avem de-aface cu doua injonctiuni contradictorii: nu putem raspunde nici uneia, fara a intra in conflict cu cealalalta, explica psihanalistul francez Olivier Cottencin.

Acest tip de conflicte din care nu putem iesi decat pierzand, este frecvent intalnit in practica. Solutia este sa depasiti obstacolul care sta in calea gandurilor dumneavoastra: frica de consecinte! Jucati jocul: – Si daca..?Ce s-ar intampla atunci? Dezvoltati fiecare alternativa, mergeti pe firul fiecareia. Veti descoperi poate ca gandurile dumneavostra negative nu vor rezista in fata unui “examen” aprofundat.

Ceea ce pare problematic pe termen scurt se poate solutiona fructuos daca il resemnificati pe termen lung!

The Work : Metoda celor 4 intrebari

Suferinta vine din faptul ca tindem sa credem in ganduri care contrazic realitatea. Solutia nu consta in a incerca sa schimbam realitatea, ci sa ne adaptam modul de gandire realitatii in care traim.

Pentru a face acest lucru, trebuie sa ne supunem gandirea unei investigatii sistematice, cu ajutorul celor 4 intrebari:

–          Este adevarat acest lucru? (pe care il gandesc)

–          Pot stii sigur daca este adevarat/ Pot verifica?/ Cum anume pot verifica acest lucru?

–          Ce reactie provoaca in mine acest gand?

–          Cine/cum  as fi eu fara aceste ganduri? (care sunt beneficiile / costuile acestui mod de gandire)

Simpla, dar radicala, aceasta tehnica ne permite sa relativizam, sa inversam credintele disfunctionale care stau la baza angoaselor noastre.

In lumina celor 4 intrebari putem descoperi motivele persistentei acestor ganduri. Pentru ca avem nevoie de ele ca sa ne protejam de limitele pe care ni le impunem chiar noi. Pentru ca ne ofera un confort. O astfel de schimbare a perspectivei lasa sa se intrevada solutii aflate foarte la indemana, deschizand usa unor noi directii de evolutie personala.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.