Cabinet Psihologic

Psihoterapeut Ilinca Badea

Subscribe to Cabinet Psihologic

Archive for the ‘Familie’ Category

 

 

.. sau “Cum sa ne raportam echitabil la celalalt?”

Va propun o analiza a cercului vicios al dezamagirii si auto-dezamagirii afective.

Una dintre cele mai pretioase lectii invatate pe parcursul oricarui internship in vanzari este strategia “7 plus 1 pasi in vazari”, iar ea se refera la etapele seducerii clientului in scopul achizitionarii de.. orice! Cum functioneaza acest principiu? Foarte simplu: apeland la interfata afectiva a celui din fata ta. A te arata preocupat, interesat de nevoile sale, punand pe primul loc interesul superior al clientului tau.

Interesant lucru este faptul ca mai ales in relatiile afective, de cele mai multe ori, nu avem tendinta sau instinctul sa procedam astfel. Motiv pentru care inevitabil survin la un moment dat, disfunctii ce conduc hotarat catre.. rezilierea “contractului”.

Iata, asadar, care ar fi etapele unui parcurs firesc, igienic catre construirea unei legaturi de atasament, sustinute de un climat de intimitate securizanta:

  1. Stabiliriea contactului: V-ati intalnit, poate intamplator (desi statistica ne arata ca cele mai multe relatii de cuplu se nasc datorita principiului proximitatii – cei doi sunt colegi, vecini, friends of a friend, etc.) fie “regizat”.                                                                                                                                                                               1bis: Stabilirea tipologiei celuilalt. Este etapa in care incercam sa deducem, sa “traducem” indicatorii proiectati de catre cel din fata noastra si presupune doua aspecte: ce anume percepem prin prisma anxietatii anticipatorii (profetii auto-implinite, de tipul: “am mai trecut pe aici”, “am mai cunoscut oamenii ca ea/el”, “Stiu ce urmeaza”, de ex: “E frumoasa, deci se poate sa fie proasta.”, “E fun, se poate sa fie usuratica!”, “E si frumoasa si desteapta, nu imi inspira incredere.” etc,) si ce anume percepem prin prisma fantasmelor romantice (tendinta catre supra-investire): “Ce brate puternice, sigur este un baiat muncitor!”, “Ce politicos este, sigur are o relatie buna cu mama sa!”, “Imi aduce aminte de X. Imi doresc sa retraiesc asta.”
  2. Castigarea increderii. Increderea se construieste prin dezvaluire, prin impartasire de mici intimitati, presupune timp, preocupare, respect. In aceasta faza, principiul reciprocitatii este cel care face lucrurile sa mearga.
  3. Stabilirea “necesarului” celuilalt: ati dezvaluit, ati  iesit in intampinarea celuilalt. Acum este momentul sa clarificati fiercare ce anume este ceea ce cautati intr-un partener, ce anume va doriti de la o relatie. Ce v-ar face fericiti? Pentru ce anume v-ati implica intr-o relatie? De multe ori, sunt lucruri la care ne ferim sa gandim pentru ca ar putea dezgropa morti, ar putea ridica in plan constient traume poate ne-rezolvate, dolii ne-incheiate, supra-infecta rani sufletesti ne-vindecate. E momentul in care este necesar sa ne detasam pentru scurt timp de cel din fata noastra, cat pentru a reconfigura cu seriozitate, cu luciditate, contextul afectiv in care ne aflam.
  4. Trezirea si aprofundarea interesului. Ok, ati clarificat, ati evaluat si ati hotarat ca sunteti disponibil din punct de vedere afectiv fata de aceasta persoana. Acum incepe elaborarea! Este etapa in care devenim hotarati ca vrem ca cel din fata noastra sa se indragosteasca, asa ca scoatem Asii din maneca, “taking out the big guns”, si ca urmare, incepe sa “ofertam”. “- Cine sunt? “, “- ce am de oferit?” , ” – ce pot intemeia alaturi de un potential partener?”  – sunt resursele de care dispuneti, “zestrea” dumneavoastra efectiva. Etapa indoielilor a trecut! Acum ne aflam in etapa certitudinii! Si ne folosim de toate abilitatile din dotare! Principiul care primeaza este cel al similaritatii. Discerneti ce anume din dumneavoastra, cu ce anume din celalalat  “se pupa” .
  5. Dorinta de posesiune: in urma eforturilor depuse in faza anterioara, ati reusit! Partenerul dumneavoastra a fost sedus. Ca atare, acum isi doreste. Este etapa in care incepeti sa resimtiti povara angajamentului. L-ati convins, asadar, sunteti investit cu atasament, lucru ce poate conduce catre manifestarea pretentiilor si asteptarilor asumate ale celuilalt. (“You made your bed, now sleep in it!”) Poate ca este etapa cea mai conflictuala din parcursul apropierii de un posibil “significant other”. Foarte multe persoane si-ar dori in aceasta faza sa existe un “Get out of jail free!” card, sau o combinatie de taste: “undo & reload”. Din pacate, nu exista o varianta de evadare, castigatoare. Celalalt va suferi, va fi ranit presupunand ca il/ o veti respinge. Motiv pentru care este foarte important pentru toata lumea sa nu ne grabim in etapele 1-3, si sa ne luam timpul corespunzator deciziei, inainte sa ne implicam si sa demaram etapa nr. 4!  (In vanzari, este momentul in care constientizezi ca produsul pe care l-ai promovat, nu exista pe stoc! Da, ar putea fi produsul ideal pentru celalalt, doar ca nu il ai.. Nimic mai penibil si mai angoasant..)
  6. In cazul in care v-ati grabit, ati fost superficial, ati interpretat eronat semnalele celuilalt si emotiile provocate in dumneavoastra de catre celalalt, va aflati in fata etapei finale: INCHEIERE. “Clientul” dumneavoastra tocmai a “cumparat” ce i-ati “vandut”. Si la randul sau, a oferit contra-valoarea. Acum este poate, nemultumit. Iar dumneavoastra trebuie totusi sa ii spuneti “La revedere!”.
  7. Follow-up! – Etapa in care culegeti roadele: aveti fie un “client” multumit, “fidelizat”, care va  va ramane alaturi fie un client nemultumit, care va va genera neplaceri (amenintari, reprosuri, culpe sufletesti etc.) si review-uri ne-favorabile. Acum survine al doilea moment cu potential realmente traumatizant pentru ambii parteneri. Este etapa in care ambii parteneri sunt indoiti, isi  reproseaza, sunt nemultumiti de sine  (”-Ce- o fi fost in capul meu?”, “-Trebuia sa stiu mai bine!”, “-Daca mi-as fi inchipuit!” etc.)

Iata de ce ar fi cu mult mai simplu si moral ca atunci cand ne implicam intr-o posibila relatie afectiva sa incercam sa gestionam aceasta situatie cu tactul si cu gratia cu care am face-o atunci cand am incerca sa “vindem” un bun personal. Pentru ca exista consecinte, pentru ca pierdem, amandoi, in aceeasi masura in care castigam.

Sa ne amintim, fiecare alegere presupune o renuntare.stop sing

La ce anume preferati sa renuntati: la echilibrul dumneavoastra psihic, la imaginea pe care o aveti despre dumneavoastra astazi, sau la o relatie despre care deduceti de la inceput ca nu v-ar putea satisface indeajuns?.. Si nu in ultimul rand, opriti-va si intrebati: ” – imi doresc lucrul acesta cu orice pret?”

 

confondez-relation-couple-amour-L-kzkASx

 

 

Ce vedeti in aceasta fotografie?

O manifestare de iubire? O ipostaza specifica unei relatii de cuplu?

Iata sursa majoritatii dificultatilor de cuplu. Confuzia, suprapunerea celor doua: Iubire , Relatie. Nevoia primara de a le asocial inca de la manifestarea primelor emotii.

Intre 15 si 18-19 ani gandesti si simti ca Iubirea protejeaza Relatia. Ca si cum indiferent de dificultati (la varsta aceea destul de numeroase), faptul ca va iubiti va va apara, va va salva (“Epilog” – Vama Veche).

Intre 18 ani si 24-25, crezi si simti ca Relatia protejeaza Iubirea. In sensul ca indiferent de greutati (inca numeroase), faptul ca va aflati in aceasta relatie va conserva, va proteja sentimentele.

Dupa 25 de ani, si pana spre 30, survine constientizarea faptului ca Relatia si Iubirea sunt doua lucruri absolut diferite, independente una de cealalta si cu functii clar distincte.

Iubirea iti da Sensul, este Cauza. Pe cand Relatia stabileste Statutul, Rolul si Cadrul in care se va manifesta Iubirea.

Presupune oare Sensul existenta unui Cadru? Este nevoie ca o Cauza sa iti imprime un Statut si un Rol?

Este vorba despre aceasi disfunctie:

 

A Pretinde vs. A Primi.

 

 

LUNI, 2 NOIEMBRIE 2015  intre orele: 10 – 18 , SESIUNE DE CONSULTATII GRATUITE!!

VINO SA ITI CUNOSTI PSIHOLOGUL!!

 

images

 

 

 

IN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE!!

 

 

love

 

(ELOGIU IUBIRII – ALAIN BADIOU, Ed. Flammarion, 2009)

 

Iubirea.. Nu este doar o stare psihologica in care cei doi indragostiti se trezesc aruncati. Dragostea este contruirea unei lumi care nu a existat inainte ca cei doi sa se cunoasca. Este o opera care are specific caracteristica ireductibila de a se genera prin “impreuna”. “-Ce calatorii vom parcurge impreuna?” “- Vom avea copii?”

Pornind de la alegeri si decizii comune, incepe sa se defineasca o durata, o constanta, un continuum.

Cadrul relatiei se construieste permanent, si nu intotdeauna pe fondul/ in conditiile unei negocieri linistite, ne-conflictuale. In acest sens, a pune capat unui cuplu inseamna a inceta sa mai decizi.

Constant suntem persecutati de nevoia de fi “pentru totdeauna”. Nimeni nu isi spune: “In 3 luni voi inceta sa iubesc”. Relatiile nu dureaza decat datorita capacitatii noastre de a proiecta pe celalalt nevoi, asteptari, idealuri.

Insa este necesar sa ne adaptam realitatii.

Indragostitii sunt nevoiti sa isi gaseasca acea cale comuna , pentru ei eternitatea se fabrica in doi.

Este dificil sa fii constant afectiv intr-un spatiu modern patronat de nerabdare hedonista si care respinge ferm orice factor de disconfort sau orice posibila sursa de suferinta. A traversa dificultatile presupune a tolera durerea. Pe cand, omul modern, evoluat cauta satisfacere imediata a nevoilor si pulsiunilor, evitand amanarea. Cautam si pretindem fericirea acum, aici, imediat, pe deplin, permanent.

 

Insa iubirea presupune transformare. Cei tineri au tendinta de a abandona, de a se feri din calea angajamentului. Dificultatea nu survine din particularitatile partenerului ci din preconceptiile idealiste pe care ni le facem despre ce “ar trebui sa fie”.

 

Fiecare dintre deciziile pe care le luam genereaza consecinte. Pentru a le gestiona, este necesar saincercam sa ne schimbam perspectiva, sa invatam sa le consideram solicitari supuse rezolvarii si nu subiecte de conflict.

 

Este vorba despre diferenta dintre : “a discuta” si “a ataca”.

 

A fi fidel presupune a se re-declara pe sine si a-si reafirma constant interesul pentru celalalt, disponibilitatea de a oferi , un fel de: “te vreau exact asa cum esti si te accept in viata mea”

 

Scaderea,

sau, in simtul comun, ” PIERDEREA LIBIDO-ULUI”

 

Energia focalizata initial pe partenerul de cuplu incepe sa se dilueze treptat si sa comute exclusiv pe sarcinile cotidiene. La inceput, ne consacram total si accordam mai multa importanta celuilalt decat este defapt necesar. Flacara pasiunii arde fara efort in perioada acomodarii la celalalt si la cadrul relatiei. Pe masura ce timpul trece, tocmai aceasta preocupare exagerata fata de partener devine sursa de conflict, deoarece parametrii relatiei incep sa fie negociati superficial. Statisticile indica faptul ca 7 din 10 cupluri solicita ajutorul unui specialist din cauza scaderii libidoului. Acest fenomen ii face pe anumiti parteneri sa se indoiasca de intensitatea si de persistenta sentimentelor, de care pana in acest context obisnuiau sa fie siguri.

 

Totusi, specialistii subliniaza faptul ca dorinta sexuala nu se declanseaza  de la sine. Mai ales in cazul femeilor, dorinta este strict corelata cu factori ca: starea sanatatii organismului, nivelul de odihna, disponibilitate si destindere, receptivitate, precum si de nivelul de inhibitie psihica / introversie al persoanei in cauza. Nu este in nici un caz vorba despre motivatia sau nivelul de interes manifest in ceea ce priveste sexualitatea, precum frecvent se vehiculeaza. Ci, pur si simplu, de-a lungul vietii, dorinta sexuala are nevoie de mai mult timp pentru a se declansa.

 

Exista trei tipologii corespunzatoare nivelului libido-ului si anume:

–         tipul erotic –  persoane al caror interes general este indreptat catre aspectele vietii amoroase. Aceste persoane sunt profund mobilizate de energia pulsionala

–         tipul obsesional – tipul de persoana dominate de angoasa morala referitoare la pierderea iubirii. Este vorba despre tipul caruia i se poate aboli libidoul pe fondul inhibitiei afective.

–         tipul narcisic –  cel care nu cauta in mod esential placere sexuala, deoarece atentie sa este fixate pe Sine, astfel incat sursa satisfactiilor consta in propria dinamica interna. Dorinta sa este auto-libidinala.

Parintele psihanalizei, Freud, a remarcat posibile combinatii intre aceste tipuri, obtinand urmatoarele tipuri mixte, frecvente: tipul erotico – obsesional, tipul erotico- narcisic, tipul narcisic-obsesional.

In ceea ce-i priveste pe barbati, de asemeni afectati de scadere libido-ului in timp, acestia se prezinta cu cazurile cele mai dificile.  Atunci cand dorinta acestora incepe sa se minimizeze, acest lucru se produce pe fondul unor credinte disfunctionale sub-constiente, ca de exemplu: credinta ca traim intr-o lume in care toate nevoile ne vor / ne pot –  fi satisfacute imediat,  fara mult efort, prin achizitie. Este vorba despre o psihologie consumerista care permite barbatului cu disfunctie erectila sa se adreseze cel mai adesea, in primul rand fie site-urilor de profil pornografic, fie sex-shop-urilor, cautand o stimulare spontana si ne-mijlocita de partener/a. O alta varianta la care se apeleaza fara discernamant este pilula ce stimuleaza erectia. Psihanalistul Jacques Lacan numea aceasta psihologie, a “ploii de obiecte” explicand tendinta de a pretinde fara a participa. (ne-participativ). Practic, indivizii adulti aflati in aceasta situatie, isi externalizeaza nevoia/ dorinta, pretinzand ca ea sa fie satisfacuta “in vitro” si de la sine. In acest sens, temporizarea reprezinta unul dintre factorii esentiali ai unei prognoze terapeutice nefavorabile. Pe masura ce problema se cronicizeaza, incepe sa se manifeste un fenomen de cerc vicios, ce face ca starea afectiva a persoanei in cauza sa se degradeze galopant, ca intr-o spirala descendenta, tragand dupa sine imaginea si stima de sine a persoanei, resurse psihice adiacente unui libido echilibrat.

 

Asadar, singura concluzie pe care o putem trage este aceea ca devine vitala consultarea unui specialist de indata ce remarcam debutul scaderii libidoului! Aceasta afectiune priveste 7 din 10 persoane la un anumit moment dat pe parcursul vietii adulte, prevalenta fiind suficient de graitoare astfel incat sa nu aiba de ce sa fie privita si tratata diferit fata de orice alta afectiune medicala.

 

Va reamintesc, AMANAREA MENTINE EVITAREA, iar aceasta la randul sau, IMPIEDICA VINDECAREA!

 

libido_psiholog

 

 

Ai fost indragostit nebuneste. Ai iubit cu pasiune, ai impartasit vise, te-ai dedicat trup si suflet  partenerului tau.  Si ti-ai inchipuit ca e suficient, ca viata de-acum  inainte va fi un vis  alaturi de celalalt.

Si totusi iubirea  n-a fost de ajuns..

Nu ma mai priveste in ochi”, “nu ma mai atinge”, “parca nu as mai exista pentru el”,  “nu ma mai misca suferinta ei”, “parca am fi doi straini”,”e  atat de rece cu mine,” “nu ne vorbim mai deloc”. Sunt primele si cele mai frecvente acuze ale sotului care hotaraste inceputul sfarsitului.

 

Ti-ai pierdut cei mai frumosi ani, ti-ai pierdut imaginea pe care o aveai despre tine, ti-ai pierdut increderea in tine, in ceilalti, in viitor.

Reperele tale s-au naruit.

 

3 din 4 cupluri ajung sa treaca printr-un divort.  Si 6 din 8 parteneri se declara satisfacuti de decizie,  mandrii ca i-au supravietuit.  Sunt lucruri despre care auzi in fiecare zi.

 

De-acum inainte e simplu: oamenii nu mai sunt blamati ca au divortat, ci admirati pentru ca au facut-o, nu  mai sunt incurajati sa ramana, sa repare, ci sa abandoneze, sa reconstruiasca.Faptul ca ai divortat nu este un stigmat, faptul ca ai fi putut ramane intr-o relatie disfunctionala ar fi fost.

Insa  usurinta cu care te rupi de cel caruia i te-ai daruit zi de zi nu ar trebui sa fie privita ca o virtute.

Divortul presupune ca fiecare dintre parteneri sa isi ia inapoi intreaga investitie afectiva. Multi o resimt ca pe o talharie emotionala.

 

Indoiala, deznadejde,furie, rusine, culpa – sunt doar cateva efecte adverse ale divortului. Iar singurul antidot consta in capacitatea individuala de re-inventare. Mai stii cine erai inainte sa faci parte din cuplu?  Poti  supravietui de sine statator?  Iti poti asuma ura, furia, dispretul care iti vor fi oglindite de catre fostul partener?

 

Sunt doar cateva intrebari la care propune-ti sa  raspunzi inainte de a hotara cine vei fi mai departe.

 

Divorce-cabinet-ilinca

In calitate de psihoterapeut, consider ca indiferent care ar fi credintele clientului meu, acestea reprezinta o resursa esentiala din punct de vedere terapeutic. Fie ca persoana in cauza este crestin ortodoxa , fie ca este vorba despre un ateu convins, exista ceva anume in care va crede cu tarie, si fix acel detaliu, acea relatie,  poate face diferenta intre o prognoza terapeutica buna si una mai putin optimista.

Atunci cand clientul meu are o relatie buna cu Dumnezeu (Buddha sau Allah, sau oricare alta reprezentare a Creatorului), ma folosesc in terapie de acest lucru. Entitatea in care acesta crede este parte din terapie, este un suport sau un co-terapeut, in masura in care acest lucru il poate ajuta pe clientul meu.

Foarte multi clienti sunt superstitiosi, pesimisti, excesiv de umili, neincrezatori , ajungand in cele din urma anxiosi sau depresivi. De multe ori, in spatele acestor semne / acestui disconfort generalizat sta o constiinta morala incarcata. Lucruri pe care clientul si le reproseaza, lucruri pentru care nu se poate ierta. Acest lucru este teribil de nociv. De-aici angoasele, teama permanenta. Practic, un crestin ortodox care se stie vinovat pentru un anumit lucru, traieste , metaphoric vorbind, cu o secure deasupra capului, asteptand pedeapsa divina. Religia crestin ortodoxa promoveaza o ideologie bazata pe teama. Fie-ti teama sa gresesti! Vei fi pedepsit! Te va bate Dumnezeu! Te vede Dumnezeu! Vei ajunge in Iad! Vei plati pacatele! – Din punct de vedere disciplinar, este foarte util sa poti manipula conduita cuiva prin indicarea consecintelor, insa de cele mai multe ori acest lucru va conduce la aparitia unei nevroze.

Sa privim, de exemplu, cazul cel mai comun: tanara, 20-25 ani, crescuta intr-o familie crestin- ortodoxa, cu o educatie rigida si parinti autoritari, care au impus religia ca dogma, folosindu-se de aceasta sa disciplineze. Este cazul cel mai frecvent, din pacate.

Tanara fie se va cenzura, incercand sa acceada la mantuire, fie va incerca sa evadeze, scindandu-si personalitatea. Va incerca sa isi accepte natura vulnerabila, supusa greselii, dar se va auto-flagela pentru acesta natura. Aceasta dinamica destructuranta si disfunctionala se produce atunci cand avem de-aface cu un caz de indoctrinare excesiva.

Psihicul uman este structurat pe 3 instante :  Sinele, Eul si Supraeul. Supraeul reprezinta instanta moralei si ratiunii, este localizarea exacta a Dumnezeului din mintea noastra.

Exista doua principii esentiale care mobilizeaza pulsiuni si provoaca dinamica psihica : principiul hedonic: Vreau!  si principiul cenzurii: Nu se poate!  Rezulta urmatorul tip de dinamica: pentru a se apăra de impulsuri inacceptabile, “Eul” dezvoltă strategii sub forma unor mecanisme de protecție, cum ar fi refulările (excluderea impulsurilor din percepția conștientă), proiecțiile (atribuirea propriilor dorinți inconștiente altor persoane), adoptarea unui comportament în totală contradicție cu puternicul impuls inconștient. Categorisirea unui impuls ca inacceptabil rezultă de regulă în urma unor interziceri, a unor norme morale sau a unei cenzuri exercitate de “Supra-Eu”. Când exigențele “Supra-Eului” nu se îndeplinesc, persoana respectivă poate dezvolta un sentiment de rușine sau culpabilitate.

 

Revenind la perspectiva utilizarii credintei in psihoterapie, urmaresc ca religia sa fie cea care ii faciliteaza clientului meu procesul vindecarii, prin sustinere si optimizare. Imi invit si imi incurajez clientul sa creada intr-un Creator care il iubeste, care il protejeaza si il sustine, astfel incat credinta sa fie motorul care il propulseaza prin adoratie, inspiratie si nu teama. Imi doresc sa credem intr-o sursa universala de iubire si caldura, asta ar trebui sa ofere orice religie.

Din aceasta perspectiva, atat religia cat si psihoterapia ofera un mediu securizant si confortabil, prielnic dezvoltarii personale, dezvaluirii si slefuirii personalitatii individului uman.faith

Cefaleea, sau durerea de cap poate avea atat cauze fiziologice (fenomene reflexe secundare, la nivel cerebral, ce determina senzatia subiectiva de durere – produsa de mecanisme variabile : modificari ale diametrului vaselor de sange , variatii ale presiunii intra-craniene) cat si cauze emotionale (oboseala, stress).
Exista atat o baza constitutionala , cat si una psihodinamica. Durerea de cap poate aparea si ca simptom de conversie, cu semnificatie simbolica bine determinata de nevoile individuale subiective (identificari cu un parinte, gratificari masochiste, asocieri cu experiente timpurii). Atunci cand exista modificari fiziologice locale subiacente, putem vorbi despre tulburari senzoriale de tip isteric (durerea psihogena) din care fac parte: parestezia, hiperestezia si anestezia.

Criteriile de diagnostic pentru migrena ( manifestari clinice specifice) : natura periodica a crizelor, tulburari prodromale ( tulburari simptomatice ce anunta debutul crizei de migrena),manifestarea unilaterala a durerii, prezenta fotofobiei, greata, varsaturile, instalarea brusca, precum si incetarea la fel de brusca,contribuie la o diagnosticare precisa.

Principalul mecanism fiziologic care explica durerea consta in dilatatia vasculara. Studii experimentale realizate de Graham& Wolff indica faptul ca dilatarea arterelor cerebrale (ramurile carotidei externe) este responsabila pentru producerea senzatiei de durere, insa initial debutul crizei se produce sub efectul vasoconstrictiei. Asadar, vasodilatatia se instaleaza ca reactie supra-compensatorie la vasoconstrictia initiala.

Semnificatia etiologica a factorilor emotionali : acestia se refera la factori precipitatori (contextuali) , si factori constitutionali (trasaturile de personalitate caracteristice persoanei in cauza). Se pare ca exista o anumita predispozitie in acest sens. Este vorba despre un anumit tip de personalitate “constitutionala de baza” caracteristica celui predispus la migrena.
Acest tip de personalitate presupune o anumita ambivalenta: o inteligenta superioara insotita de o dezvoltare emotionala intarziata, cu adaptare fata de rol (heterosexual) nesatisfacatoare.
Din punct de vedere fizic, posibil sa se remarcetrasaturi agromegaloide.

Aparent, migrenele debuteaza intr-un context de pierdere / renuntare la protectia caminului, moment in care persoana respectiva se simte nevoita sa faca fata singur, pentru prima data, responsabilitatii vietii independente, resimtita ca o presiune de maturizare precoce. Aceste persoane au o legatura de atasament foarte stransa cu mama, de care sunt foarte dependente, si de care nu se pot scinda efectiv, niciodata. Urmeaza incercari repetate de regasire a mamei in diverse relatii, de reconstituire a relatiei cu aceasta. (multiple fenomene de transfer).

Tipul de personalitate, descris conform Dictionarului Cambridge prin termenul de “goody-goody”,este reprezentat de ambitie, relaxare, rezerve, respect fata de autoritate, sensibilitate, tendinta catre dominare, lipsa simtului umorului, caracteristici compulsive, perfectionism, competivitate excesiva, ambitie puternica, perfectionism, rigiditate,
conformism, incapacitate de adelega responsabilitati. Putem remarca pulsiuni ostile, invidie, toleranta scazuta fata de frustrare, toate aceste intoarse catre sine prin sentimentul apasator de vinovatie.

Practic, acest tip de personalitate intruneste multiple trasaturi anancaste. Aceasta persoana manifesta atitudinea “vesnicului nemultumit”, atitudine care rezulta din auto-impunerea unor standarde mereu supra-realiste, asumate compulsiv in scopul de a accede laperfectiune. Frustrarea provocata genereaza tensiune , oboseala,pana cand un anumit eveniment extern va precipita instalarea migrenei. Este vorba in definitiv de “lupta resentimentului si a anxietatii”. Migrena apare atunci cand persoana suferinda este pusa in fata unui sarcini care ii depaseste capacitatea.
Debutul crizei marcheaza o stare de furie refulata, in prezenta unor pulsiuni ostile reprimate. In absenta simptomelor psiho-nevrotice speficice care sa permita descarcarea pulsiunilor ostile reprimate, se produce aproximativ acelasi fenomen ca si in hipertensiunea psihogena.Atat in migrena, cat si in hipertensiune sau epilepsie, rolul determinant este ocupat de catre pulsiunile ostile destructive, ca factor psihodinamic principal.

Interventia psihoterapeutica se axeaza pe aspecte legate de managementul mediului, profilxia stressului, evitarea surmenajului,analiza functionala a circumstantelor precipitante ce preced criza migrenoasa,constientizarea pulsiunilor ostile, anticiparea satisfacerii cercului vicios corespunzator, consiliere psihologica in ceea ce priveste modificari necesare stilului de viata: occupational, recreational, interpersonal.
Abordarea cognitiva presupune strategii de solutionare a conflictelor de bazasi de gestionare a tensiunilor emotionale (strategii de coping).

Sugestii de self-help:

  • Cine anume din familie, sufera de migrene?
  • Cand anume ai mai suferit fizic? (boli,afectiuni, accidente)
  • Exista dorinte sau nevoi neglijate, amanate?
  • De cat timp eviti /eziti sa le satisfaci?
  • In ce context au debutat migrenele?
  • Cum este relatia cu mama ta?Dar relatia actuala de cuplu?
  • Ai de luat hotarari? Te afli intr-o dilema?
  • Ce anume ai schimba din viata ta, incepand de maine?

Migrena

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Atunci cand ne referim la o trauma este necesar sa luam in considerare in primul rand faptul ca orice eveniment experimentat de o persoana are la baza intotdeauna o anumita relatie. Aceasta relatie fie cu un potential abuzator fie ca raportare la un context psiho-traumatizant introduce o semnificatie subiectiva a evenimentului. In absenta acestei semnificatii pur subiective, trauma nu ar functiona, nu ar avea forta asupra persoanei. Practic, trauma se construieste ca traire afectiva cu semnificativa detresa clinica datorita “crezului” pre-existent, faptului motivational care da sens.
Atunci cand ceva rau ni se intampla, tendinta fireasca este aceea de a-i cauta si a-i da un sens acestui lucru, de a integra in viata noastra psihica acest eveniment. Dificultatile emotionale de a depasi acest eveniment dramatic vin tocmai din necesitatea de a semnifica acest eveniment. Si acest lucru se realizeaza cel mai adesea prin auto-culpabilizare. In absenta unor contingente coerente si functionale, cel mai la indemana ramane culpabilitatea si auto-asumarea.
Victima unui abuz re-traieste permanent in plan mental amintirea traumei cautand involuntar sa explice si sa modifice finalul nefericit, pana atunci cand fenomenul de debriefing va avea loc (debriefing: a lasa ceva nefolositor in urma, prin re-constituire cu scopul resemnificarii si facilitarii clarificarii sensului). Retrairea evenimentului prin reprezentare mentala conduce, prin psihoterapie la desensibilizare si clarificare.
Principiul fundamental de functionare al sistemului psihic uman este repetitita, asadar acest proces este unul firesc si natural, desi exista un risc potential ca victima in cauza sa ramana blocata intr-o bucla temporala in care sa se confrunte cu diverse fantasme legate de evenimentul psiho-traumatizant, daca nu va beneficia de un suport de specialitate adecvat. Acest fantasme, ca fuga din realitate,  se structureaza ca mecanisme de aparare, strategii compensatorii sau mijloace de coping (copingul reprezinta efortul cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale).
Este esential ca apartinatorii (familia, sistemul de suport) victimei sa inteleaga faptul ca aceasta se confrunta cel mai probabil cu o tulburare de stress post-traumatic, si ca in aceasta situatie,  fantasmele devin mult mai concrete pentru aceasta decat realitatea existentiala.

“Da-mi, Doamne, seninatate ca sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj ca sa schimb lucrurile pe care le pot schimba si intelepciune ca sa fac diferenta intre ele” (Reinhold Niebuhr)

De la aceasta varsta, copilul dumneavoastra va adora sa exploreze, sa umble cu nasul in vant dupa mistere si orice element de noutate ii va atrage imediat atentia.

Fie ca vrea sa traverseze strada de unu singur, sau intra in apa fara sa va mai astepte, atunci cand sunteti la mare, oricare dintre situatiie de acest gen, va pot pune in mare dificultate!

 

Ce puteti face pentru a-l stii in siguranta?

 

Poate ca este util sa cunoasteti faptul ca in cazul celui mic, nu este atat vorba despre curiozitate, cat este vorba despre spiritul temerar. Nu doar ca vrea sa-si obtina autonomia in familie dar insista sa va convinga de faptul ca este “mare!”. Nu vrea sa mai mearga pe strada tinandu-l de manuta, nu va mai asteapta cuminte si aveti sentimentul ca o sa-l pierdeti prin magazine. Iar el insista: – “Mami, sunt mare!”

 

O mamica aflata in acest context pentru intaia data este firesc sa se simta ingrozita de riscuri si pericole. Ce puteti face?

Este de dorit ca mama sa adopte strategia mamei “feline”. Si anume sa il supravegheze pe cel mic cu coada ochiuui, lasandu-l sa exploreze liber, si intervenind doar atunci cand survine un pericol. Este vorba de acea atitudine echilibrata care sa nu permita existenta vreunui posibil risc.

Astfel, copilul dumneavoastra va invata progresiv si mai ales in deplina siguranta, din experientele timpurii atat de indispensabile.

 

Nu mai vrea sa mearga de mana!

In primul rand, este important ca intreaga familie sa stabileasca de comun accord un set de reguli de respectat pentru cel mic, reguli care vor fii respectate de toti membrii familiei, fara discriminare. Cea mai mare tentatie a bunicilor este sa fie mai permisivi decat parintii, ingreunand ulterior munca de convingere a celor din urma.

 

Copilul dumneavoastra trebuie sa stie: nu se discuta si nu se negociaza! Pe strada ne tinem de mana, si mai ales atunci cand traversam strada! Daca iesiti pe strada cu rolele sau cu bicicleta iar el traverseaza strada inaintea dumneavostra , atunci il puteti avertiza ca veti merge inapoi acasa si data viitoare nu veti mai iesi impreuna astfel,  ci doar cu caruciorul de bebelusi!

Il atrage foarte mult apa!

Sunteti la mare, sau la o piscina. Dumneavoastra ati prefera sa faceti mai intai putina plaja pana sa intrati in apa, insa cel mic gandeste absolut diferit si la aceasta varsta nici nu este inzestrat cu prea multa rabdare. Asa ca se avanta spre apa cu entuziasm. Este foarte posibil sa ganditi ca exista macar un aspect fericit, acela ca nu ii este teama de apa si ca cert nu este un copil fricos. In plus, va invata usor sa inoate.

Insa va expuneti unor riscuri semnificative  chiar si atunci cand situatia vi se pare una aparent lipsita de riscuri. Totusi nu va lasati niciodata copilul, afat la aceasta varsta, sa faca baie singur. Din precautie, dublati intotdeauna masurile de precautie. Invatati-l sa poarte mereu manecute si colac concepute conform normelor de siguranta. Ii vor permite celui mic sa pluteasca in siguranta in cazul in care ar cadea din greseala in piscina sau daca se va aventura singur in apa.

 

Daca interdictiile dumneavoastra sunt clare, vor fii cu mult mai usor de respectat!

La restaurant

La varsta de 2-3 ani inca este destul de greu sa ii cerem celui mic sa stea linistit, asezat pentru un timp indelungat.

Daca nu reusiti sa il motivati sa stea cuminte la masa, acest lucru se va intampla doar pentru ca , probabil, este inca prea micut pentru acest gen de activitate. Nu va suparati pe el din acest motiv. Va sosi in curand si momentul acela!

 

Atunci cand face crize de plans si de furie in acest context, cel mai indicat ar fii sa iesiti cu el afara din locatia respectiva si sa ii propuneti ca pana ajungeti acasa, sa va jucati un joc: “De-a mama si copilul care mananca frumos la masa!”

 

Pentru cazul in care fuge de langa dumneavoastra sa il pierdeti din ochi, este util sa poarte la manuta o bratara specifica de identificare, impermeabila, foarte rezistenta (ca cele pe care le primiti in club, sau la concerte), neaparat hipoalergenica, (din fibra de nylon, eventual), pe care sa fie trecute numele sau, numarul dumneavoastra de telefon, adresa, etc. Vezi: www.monbracelet.com

 

In cazul in care s-a petrecut un astfel de eveniment, cand il regasiti, imbratisati-l, pupati-l, linistiti-l, spuneti-i ca este in siguranta. Amanati cearta si pedeapsa pentru mai tarziu. Nu va doriti ca data viitoare cand dispare de langa dumneavoastra sa fie timorat doar de faptul ca il veti certa atunci cand il veti gasi.

 

 

Jun-22-2012

Ce spun desenele copiilor?

Posted by Ilinca Badea under Copii, Diverse, Familie, Lifestyle, Sfatul Psihologului

Inca de cand copilul invata sa tina creionul in mana, el va descoperi fericirea pura!

 

Chiar daca primele mazgalituri nu seamana aparent cu nimic, datorita acestor forme primare nedefinite, intr-o zi cel mic va putea desena un cerc sau un patrat. Pornind de aici,  el va descoperi pentru desen o pasiune, iar desenul sau va evolua treptat o data cu el, datorita dezvoltarii cognitive.

 

La 1-2ani. Primele mazgalituri

 

La 1 an, copilul este foarte activ si curios. Stimulat de noile senzatii, apuca si manipuleaza tot ceea ce gaseste. Acestea sunt experientele sale senzorio-motorii care stau la baza progresului cognitiv.

Prima data cand apuca un creion sau o carioca, probabil veti remarca faptul ca fie nu va face decat sa loveasca masa de lucru cu acel obiect,  fie il va freca de suprafata respectiva. Insa, imediat ce va observa faptul ca acest gest produce o urma, va fii placut surprins. Aceasta supriza este insotita de o mare placere, o satisfactie proprie ce va face absolut necesara repetarea.

De fapt, a lasa o urma prin acest gest, pe orice tip de suprafata, ii va da copilului pentru intaia oara, sentimentul ca are puterea sa creeze ceva, ca poate schimba, influenta lucrurile din jurul sau. Este vorba despre primul act de creatie!

Aceasta urma reprezinta semnatura ra, dovada existentei sale. El va adora acest nou joc! Sa nu va asteptati insa, ca el sa faca deocamdata diferenta intre suprafetele si texturile diverse pe care isi va manifesta actul creator. Pentru cel mic, orice loc unde se va putea reproduce  acesta, va fii foarte bun ca suport!

 

Sfatul psihologului:

Protejati suprafetele sensibile, fragile si repetati-i ferm si categoric, faptul sa este interzis in acel loc, alocandu-i timpul necesar sa asimileze aceasta informatie, si sa o transforme intr-o norma de conduita. Fiti alaturi copilului dumneavoastra , implicati-va in jocul sau desenand si colorand impreuna cu el. Scriem si desenam pe foi de hartie!

Aveti rabdare cu el, isi va asuma de indata aceasta cerinta!

Considerati aceasta perioada minunata, ca cea mai buna motivatie pentru a va dezlantui spiritul ludic! De cand nu v-ati mai bucurat de o carte de colorat?

 

La varsta de 2 ani

 

Ceea ce conteaza, deocamdata, pentru cel mic, est numai placerea de a desena, fara scop precis. Lasandu-l liber sa mazgaleasca, asa cum are el chef, chiar si cu mainile libere, bagate in acuarele, ii veti permite sa-si dezvolte in timp motricitatea fina.

La aceasta varsta este important sa nu il constrangeti sa deseneze cu mana dreapta, daca remarcati ca o face cu mana stanga. Alegerea mainii pe care prefera sa o foloseasca se va definitiva in jurul varstei de 4ani. In nici un caz nu trebuie influentat , fortat sau grabit sa o faca.

Inca de cand incepe sase dezvolte limbajul, tanarul artist incepe sa dea un sens creatiei sale. Mai intai, pentru ai imita pe parinti, pentru care urmele trasate pe hartie au intotdeauna un sens. Acest lucru incepe sa se petreaca pentru ca mazgaliturile incearca sa reprezinte ceea ce ii trece prin cap micutului, chiar daca nu par sa se asemene. Imaginatia celui mic face legatura intre hartie si imaginea mentala. Ascultati ceea ce are de povestit despre desenul sau, fara a-i judeca sensul sau calitatea.

 

La varsta de 3 ani

 

Putin inainte de 3 ani, copilul traseaza primul sau cerc inchis, care delimiteaza “inauntrul” de “inafara”. Este o etapa importanta de unde se nasc primele sale tentative de a desena un omulet.

Cele mai rudimentare desene la aceasta varsta, sunt cele care reprezinta omuleti rotunzi si omuleti numerotati. In omuletii rotunzi, totul este reprezentat inauntrul cercului: bratele, ochii, gura, picioarele. Totul este desenat in interiorul unui cerc.

Omuletul “numerotat” pare sa fie un inventar al asamblarii imaginii globale: elementele care compun omuletul sunt desenate una langa cealalta, pe foaie, pentru a forma un desen global coerent. Urmeaza ca dupa varsta de 4 ani,  cel mic sa numeroteze si membrii familiei sale ,inventariiand o imagine unitara a familiei sale. Tata -1; Mama- 2; Fratiorul -3.etc.

 

Putin dupa varsta de 3ani, apare primul desen de omulet care nu mai este doar un cerculet si niste elemente insirate pe foaie alaturi de el, ci un omulet care cuprinde si reprezentarea grafica a capului.  Acum desenul are forma unui soare: un cerc (capul)  de unde pornesc raze (membrele). Capul este reprezentat central caci el contine ceea ce este esential pentru copil: ochii si gura, cele prin care el priveste, vorbeste, mananca. Membrele sunt legate de cap pentru ca ele sunt  extremitatile corpului concret aflate in contact cu lumea, prin atingere.

Anumiti copii pot omite sa traseze bratele si picioarele omuletului si sa nu deseneze decat elementele pe care le considera absolut esentiale. Mainile, care ating, picioarele care il ajuta sa se deplaseze. In acest prim desen al omuletului, inca sumar, abdomenul, trunchiul inca nu figureaza deoarece aceste elemente nu au importanta functionala pentru copil. La fel, nasul apare foarte rar in desenele celor mici, la aceasta varsta. Este absolut normal ca aceste detalii sa lipseasca.

 

La varsta de 4-5 ani. Omuletul incomplet

 

Pana la aceasta varsta, copilul adora sa deseneze acest omulet “solar”, insa acum incepe sa progreseze, deoarece devine constient de faptul ca din desenul sau  lipseste trunchiul omuletului. Asadar, el adauga, fie intre membrele inferioare ale omuletului, un mic oval, reprezentand abdomenul, fie pur si simplu, un punct : buricul, cel care anunta prin simpla sa prezenta, existenta abdomenului. Copilul poate deasemeni, materializa trunchiul, inchizand printr-o singura trasatura grafica, spatiul aflat intre membre.

 

Dupa 5 ani, are loc revolutia! El abandoneaza omuletul fara cap si adopta o noua procedura care include de la bun inceput trunchiul. Deseneaza doua cercuri, unul deasupra celuilalt, unul pentru cap, altul pentru trunchi. Adesea, capul este prea mare, fata de abdomen, pentru ca este mai important in viziunea micului artist. El trebuie sa fie suficient de mare pentru a putea cuprinde ochii, nasul, gura. Uneori, bratele continua catva timp, sa coboare din cap, in timp ce membrele inferioare pornesc din trunchi.

Incetul cu incetul, omuletul se imbogateste, membrele sunt mai bine plasate. Initial schitate printr-o singura linie, acum sunt prezentate prin doua linii in forma de tub. Pe masura ce copilul creste, el deseneaza tot mai multe detalii, ca urechile, degetele, nasul, elementee de imbracaminte. Gura devine un zambet.

 

La 6 ani. O fetita sau un baiat

 

O data ce incepe sa mearga la scoala, copilul incepe sa invete scrierea cursiva, invata sa deseneze un obiect sau  sa scrie un cuvant, el va putea ajunge sa deseneze o anumita forma, fara a mai ridica pixul de pe hartie. Din aceasta noua deprindere grafo-motrice se va naste conturul omuletului, capacitatea de a reproduce o silueta.  Aceasta elaborata reprezentare sta marturie la baza noilor facultati anticipatorii ale copilului, incapabil inca sa planifice intreaga schita de la inceput.

 

In acest stadiu care pare sa stabileasca primele diferentieri de gender (sex masculin / feminin) , organele gender specifice nu sunt inca desenate.

Recunoastem reprezentarea unei fete in primul rand datorita parului sau lung, apoi vestimentatiei (fusta, tocuri) versus pantaloni (la baiat).

 

Copilul deseneaza mai intai omuletul dezbracat si asexuat, apoi il imbraca aplicand peste desenul initial haine, prin transparenta. Omuletul desenat este o reprezentare a imaginii de sine. Baiatul deseneaza un baiat, fetita deseneaza o fetita.

 

La aceasta varsta frageda, desenul unui omulet de sex opus poate ridica parintilor un semn de intrebare, si este recomandat ca acestia sa se adreseze unui specialist.

 

Care sunt desenele ingrijoratoare?

 

Se intampla frecvent ca cel mic sa deseneze omuletul rasturnat in pagina, aparent cu capul in jos, deoarece la aceasta varsta, cei mici nu stiu inca sa isi planifice in spatiu desenul.

Daca cel mic traseaza capul omuletului intr-un colt al paginii si continua restul desenului in spatiul ramas. Acest lucru pe el nu il va deranja, dar dumneavoastra poate sa vi se para deplasat si ingrijorator.

Omuletului ii lipsesc ochii, gura, bratele? Nu va ingrijorati! Pana pe la varsta de 6 ani, pentru a desena un omulet intreg presupune ca cel mic sa isi mentina atentia concentrata tot timpul necesar finalizarii intregului desen, insa copilul aflat la aceasta varsta este foarte usor de distras. Nu rareori se intampla sa uite un element din desen chiar daca el pare esential.

Insa, daca toate desenele copilului, zi dupa zi, reprezinta aceleasi carasteristici, aceleasi lipsuri, aspecte nespecifice varstei, este cazul sa va desena un semn de intrebare si este necesar sa va adresati cat mai curand unui psiholog.

 

Intrebati-l pe cel mic despre desen

 

fara sa dramatizati. Chiar daca nu este un vorbaret, cu siguranta ii va face placere sa impartaseasca gandurile lui. Este important sa va consultati cu el inainte sa trageti o concluzie nefondata, deoarece el ar putea avea o explicatie foarte plauzibila si chiar logica pentru ceea ce dumneavoastra considerati o anomalie.

Dar intr-adevar, in lipsa unei argumentari , desenul poate reflecta intr-adevar , o anomalie, o dificultate de care se loveste copilul in viata reala, sau o suferinta neverbalizata.

 

Nu ezitati si mai ales, nu intarziati sa cereti sfatul psihologului!

Tags:

Identitatea fata  de confuzia rolurilor. Atunci cand copilul paseste in adolescenta (aproximativ intre 12 si 18 ani) conform teoriei psihanalitice, el se confrunta cu o renastere a problemei “ideii de familie” din prima copilarie. Resursele de care dispune pentru  rezolvarea  problemei constau in cautarea si gasirea unui partener  de cuplu din propria sa generatie. Adolescentul se maturizeaza atat mental cat si fiziologic , si pe langa noile senzatii , sentimente si dorinte instalate pe fondul acestei dezvoltari fiziologice survenite relativ spontan, el dezvolta numeroase cai noi de a interpreta si gandi  lumea din jur. Adolescentul poate acum medita asupra modului de interactiune al celorlalti si poate dori sa afle ce impact ar putea manifesta in relatie cu celalalt. Simultan, adolescentul isi formeaza o noua imagine proprie despre familie, religie, valori , societatea imperfecta, conceptul de ideal propriu spre care aspira.  In cele din urma, adolescentul devine capabil sa poata elabora sau adopta o anumita teorie sau filosofie personala care sa concentreze toate aspectele contradictorii ale raportarii sale la societate. Intr-un cuvant, in acest stadiu al dezvoltarii sale , adolescentul este un idealist nerabdator si exaltat care crede ca este tot atat de usor sa construiesti un ideal, pe cat de usor este sa t-il imaginezi.

In aceasta lumina a transformarii extrem de solictitante la care este supus in fiecare zi devine absolut necesar ca aceste nevoi insotite de un consum de energie epuizant din partea adolescentului , sa fie intampinat de catre parinti si de catre intregul anturaj cu caldura, rabdare, respect si nu in ultimul rand, cu  o uriasa disponibilitate afectiva manifesta.

Aspectul formarii identitatii eului la debutul adolescentei este insotita de o coloratura afectiva bipolara. Sentimentul identitatii adolescentului se afla acum la extrema pozititva a personalitatii sale, pe cand sentimentul de confuzie al rolurilor se afla la extrema negativa a  aceleiasi identitati. Misiunea adolescentului  de integrare a patternurilor de statut si de rol are ca scop  sa il conduca pe tanar catre un sens al identitatii psihosociale care sa ii permita afirmare si valorizare. Adolescentul are nevoie sa se simta util, integrat,  si indispensabil societatii in cadrul careia se formeaza! Necesitatea unui climat de securizare afectiva si de acceptare indisolubila din partea parintilor devine aspectul central existential al relatiilor de familie!

 

 

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.