Cabinet Psihologic

Psihoterapeut Ilinca Badea

Subscribe to Cabinet Psihologic

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

 

Procesomanul este vecinul ostil, colegul suspicios, partenerul abuziv – este individul in general incomod. Va veti intreba in mod firesc: “- De ce?”

De unde vine aceasta raportare disfunctionala, dezadaptativa si inechitabila fata de cei din jur? Este oare vorba despre o suferinta?

Absolut, da!

Procesomania este o forma de manifestare a tulburarii de personalitate paranoida, ce se regaseste in subcategoria de Cluster A a  tulburarilor de personalitate, alaturi de tulburarea de personalitate schizoida si tulburarea de personalitate schizotipala  Asadar este o forma de schizofrenie? Atunci cand vorbim despre un debut tardiv (primul episod manifestat dupa varsta de 50 ani) putem vorbi despre o forma de schizofrenie specifica varstnicului, in conditiile in care declinul socio‑profesional, handicapul lipsei de productivitate, de utilitate, diminuarea contextelor de interactiune sociala, restrangerea grupului de apartenenta, sentimentul instrainarii, pot justifica un sentiment generalizat de vulnerabilitate/ forma de anxietate, angoasa ‑‑ care patologizat, catastrofizat sa conduca la manifestarea elementelor paranoide, intretinand un delir de persecutie ( clasificat in ICD 10 – Clasificarea Internationala a Diagnosticului ca Tulburare Deliranta / Delir Senzitiv de Relatie – subtip paranoid de persecutie / litigios). Din aceasta perspectiva, putem vorbi despre manifestarea unui anume instinct de supravietuire al Eului lezat, amenintat, un efort de copping mascat ( travaliu adaptativ ) sub forma unui mecanism defensiv in relatie cu societatea perceputa ca periculoasa, terifianta.

Sa nu uitam ca persoana suferinda sau afectata de acest tip specific de ideatie deliranta se dezvaluie celorlati ca suspicioasa , neincrezatoare, ostila, iritabila, geloasa, revendicativa adesea ciudata sau excentrica, cu o structura de atasament cel mai adesea anxios-ambivalenta, (incapabila sa mentina relatii de atasament stabile si satisfacatoare), o persoana-victima a unui cerc-vicios al neincrederii. Aceasta manifesta un sentiment profund, invaziv si persistent de nedreptatire ce motiveaza permanenta solicitare a unei despagubiri morale sau materiale. Cu o prevalenta semnificativa, regasim in aceasta categorie persoane cu elemente de structura de personalitate anancasta, obsesiv‑compulsive, spre exemplu colectionarul tipic.

procesoman.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru o lunga perioada de timp, procesomania a fost asimilata psihopatiei paranoide. Din fericire, se pune pune insa tot mai adesea problema diagnsoticului diferential. Este absolut necesar ca inainte sa etichetam o astfel de personalitate accentuata cu manifestari sub-clinice (specificul acestora fiind: predominanata limbajului asupra actiunii , mentinerea nealterata pentru perioada indelungata a nucleului personalitatii, suprapunerea vaga a lumii imaginare si a realului, bolnavul continuand sa se adapteze satisfacator contextului de viata) sa putem discerne intre o manifestare instalata pe fondul consumului de substante psihotrope, o tulburare schizofreniforma sau o forma reziduala a unui sindrom de stress post-traumatic, in cazul in care persoana in cauza a suferit un eveniment psiho-traumatizant, (a fost victima sau martor) sau se afla in doliu (ne-incheiat, tardiv sau patologic).

In timp ce Paranoia reprezinta un delir sistematizat si consistent, in general de persecutie, care atrage dupa sine decompensari de intensitate psihotica (psihoza situationala – Bleuler – 1920), fara pertubari ale cognitiei (Kraepelin), Parafrenia este o afectiune intermediara, aflata la confluenta dintre dementia praecox şi paranoia. Este necesar sa aducem din nou in vedere aspectul debutului afectiunii, etatea si contextul de viata al persoanei in cauza. Pe fondul unui istoric recurent de episoade depresive / disozitie depresiva/ manifestari distimice, se intampla adesea ca tabloul clinic simptomatologic sa fie confundat cu acela al dementiei praecox, situatie in care vorbim despre delir ca forma de declin cognitiv, pe fondul unor fenomene organice degenerative, de natura neurologica.

In lumina acestor clarificari, am putea reitera: persoana in cauza poate fi chiar victima sistemului sau de suport, un sistem insensibil si inert fata de perturbarile manifestate gradual in conduita viitorului „procesoman”, respins, blamat, ridiculizat. Un sistem de suport care i-a ignorat strigatul de ajutor unui individ lipsist de asistenta sociala necesara diagnosticarii unei grave afectiuni ce a condus ireversibil la scaderea calitatii vietii, la instrainare, la depersonalizare, in conditiile in care la un macro-nivel este mai usor si mai ieftin sa criticam, sa emitem judecati de valoare discriminative, preferand varianta excluziunii sociale a acesteia.

Iar aceste cazuri nu sunt tocmai izolate, cu atat mai mult in societatea in care traim. Vorbim despre o incidenta de aproximativ 30 persoane din 100.000, cu un prognostic cel mai adesea nefavorabil, in conditii de adresabilitate redusa, responsivitate terapeutica scazuta (suspiciozitate ridicata in relatie cu medicul/terapeutul), capacitate redusa de insight asupra bolii (constinta redusa a bolii), locus de control extern (lipsa capacitatii de asumare – totul se datoreaza celorlalti, e mereu vina altcuiva, externalizarea repsonsabilitatii, lipsa capacitatii de integrare a consecintelor si a contingentelor).

In termeni de solutii terapeutice, exista intotdeauna varianta unui demers psihoterapeutic de orientare cognitiv-comportamentala,  a analizei tranzactionale sau a neuro-lingvisticii.

In cazul in care va vedeti nevoiti sa interactionati cu o astfel de persoana, solicitanta si ostila este recomandat sa incercati sa va detasati de nucleul conflictual, conceptualizand cat mai obiectiv datele pe care le aveti despre persoana aflata in fata dumneavoastra, si urmarind clarificarea urmatoarelor aspecte:

  • Ce anume a motivat aceasta interactiune? ( – De ce ma aflu aici? In ce calitate ma aflu in aceasta relatie? Ce imi cere aceasta persoana?)
  • Care a fost parcursul familial (cuplu, grupul social de apartenenta) al acestei persoane si care este contextul sau familial actual?
  • Care a fost evolutia relatiilor interpersonale in cadrul grupului de aceeasi varsta; (gradul de integrare sociala)?
  • Care sunt relatii semnificative de cuplu ( actuala, casatorie/ uniune liber consimtita, copii / varste si relatia cu acestia; relatia cu socrii, relatia cu parintii in prezent)
  • Ce cunosc cu privire la istoricul de situatii conflictuale?
  • Care este nivelul veniturilor in raport cu cerintele proprii si ale familiei, proiecte raportate la familie. Care este nivelul de trai? (Locuinta, gradul de confort de care se poate bucura in limita mijoacele financiare?)
  • Ce am remarcat cu privire la modul sau de valorificare a timpului liber?
  • Despre ce proiecte, planuri, aspiratii, obiective in familie si in viata profesionala mi-a vorbit aceasta persoana?
  • Cu ce surse de conflict se confrunta aceasta persoana? La ce fel de triggeri se expune?

Astfel dumneavoastra va veti putea asuma responsabilitatea unei interactiuni cat se poate de avantajoase, eficiente si nu in ultimul rand, igienice din punct de vedere afectiv.

 

 

 

Leopardul din spatele cortinei, sau “Help!AmUcissTImadeSineacopiluluiMeu”

Am lucrat pentru o scurta perioada intr-o Asociatie, stiti voi la care ma refer. Ne-am despartit oarecum pentru “lipsa de identificare cu valorile asociatei”. Idea e ca in ciuda publicitatii si mijloacelor media de care dispun, inauntru e vopsit “leopardul” grav de tot! In primul rand ca terapeutii sunt foarte, dar foarte prost platiti. Prieteni care lucreaza ca terapeuti ABA pe-afara mi-au spus referitor la acest aspect ca li se pare “slavery” sau “voluntariat indemnizat”. Si, surpriza, se face “economie” sacrificand nu doar salariile terapeutiilor, (adica oamenilor care tin pe umeri „afacerile” de genul acesta), ci pana si serviciile de salubritate!! In centrul in care am lucrat eu (se lucreaza permanent luni-vineri, in intervalul 8-20, uneori chiar si sambata dimineata), (aproximativ 20 terapeuti, in 15 cabinete, cu aprox. 50 beneficiari) exista un singur angajat responsabil de igiena, iar acesta  lucreaza aprox 4 h pe saptamana,DOAR lunea si joia, motiv pentru care, terapeutii (mostly specialisti cu studii superioare) trebuie sa faca over-time neplatit pentru “igienizarea” spatiilor. Motiv pentru care in cabinete este in permanenta mizerie! In plus nu exista masuri de siguranta pentru copii, prizele sunt neprotejate si se afla la nivelul copiilor, geamurile nu au plase de securitate, nu mai vorbesc de insecte (invazie!!), anagajatilor nu li se face un minimum de analize sau investigatii medicale la angajare, astfel incat copiii  pot lua contact cu persoane purtatoare de, cam orice, inclusiv HIV, Hepatita si TBC. Cat despre terapie, well…, aici e si mai si: psihologii cu formare in cognitiva sunt discreditati din start, ca si cum ar avea un handicap, iar principalul obiectiv al terapiei mi s-a spus ca este “frustrarea celui mic”. Din punctul de vedere al coordonatorilor centrului, un copil care nu plange la terapie inseamna ca nu este tratat corespunzator. Asa ca anagajatii ideali sunt cei care se conformeaza cu aceste rigori: copii sunt manipulati brutal si bruscati, limbajul terapeutului este dispretuitor, oricum “aceast tip de terapie se stie ca scade stima de sine a copilului”. Terapeutii lucreaza strict “programul” stabilit de catre coordonator, fara a avea acces la investigatii sau evaluari, nici macar la nivelul intelectual al copilului. Lucram „on blind” fara sa cunoastem macar diagnosticele asociate. Aceste detalii nu conteaza, mi s-a spus atunci cand le-am solicitat. Iar in relatie cu parintii, care “ti se urca in cap”, dialogul – cat mai limitat!! “Feed-back” 5 minute pe zi, suficient! Long story, short: eu nu mi-as duce copilul, fereasca-ma Dumnezeu!!, aici unde am lucrat! No  way, Jose! Ma simt responsabila sa devoalez aceste adevaruri pentru ca am trecut pe-acolo si am fost absolut oripilata de ce se intampla in spatele “bling-bling”-ului, iar oamenii care apeleaza la aceste servicii nu sunt cu nimic vinovati si au dreptul sa fie informati. Urmeaza sa explorez restul de Asociatii din domeniu pentru ca sub nici o forma nu imi permit sa raman cu aceasta imagine dezolanta a ce inseamna ONG dedicata terapiei ABA in Romania lui 2017.

So help me God!p_BXP29707s

 

 

.. sau “Cum sa ne raportam echitabil la celalalt?”

Va propun o analiza a cercului vicios al dezamagirii si auto-dezamagirii afective.

Una dintre cele mai pretioase lectii invatate pe parcursul oricarui internship in vanzari este strategia “7 plus 1 pasi in vazari”, iar ea se refera la etapele seducerii clientului in scopul achizitionarii de.. orice! Cum functioneaza acest principiu? Foarte simplu: apeland la interfata afectiva a celui din fata ta. A te arata preocupat, interesat de nevoile sale, punand pe primul loc interesul superior al clientului tau.

Interesant lucru este faptul ca mai ales in relatiile afective, de cele mai multe ori, nu avem tendinta sau instinctul sa procedam astfel. Motiv pentru care inevitabil survin la un moment dat, disfunctii ce conduc hotarat catre.. rezilierea “contractului”.

Iata, asadar, care ar fi etapele unui parcurs firesc, igienic catre construirea unei legaturi de atasament, sustinute de un climat de intimitate securizanta:

  1. Stabiliriea contactului: V-ati intalnit, poate intamplator (desi statistica ne arata ca cele mai multe relatii de cuplu se nasc datorita principiului proximitatii – cei doi sunt colegi, vecini, friends of a friend, etc.) fie “regizat”.                                                                                                                                                                               1bis: Stabilirea tipologiei celuilalt. Este etapa in care incercam sa deducem, sa “traducem” indicatorii proiectati de catre cel din fata noastra si presupune doua aspecte: ce anume percepem prin prisma anxietatii anticipatorii (profetii auto-implinite, de tipul: “am mai trecut pe aici”, “am mai cunoscut oamenii ca ea/el”, “Stiu ce urmeaza”, de ex: “E frumoasa, deci se poate sa fie proasta.”, “E fun, se poate sa fie usuratica!”, “E si frumoasa si desteapta, nu imi inspira incredere.” etc,) si ce anume percepem prin prisma fantasmelor romantice (tendinta catre supra-investire): “Ce brate puternice, sigur este un baiat muncitor!”, “Ce politicos este, sigur are o relatie buna cu mama sa!”, “Imi aduce aminte de X. Imi doresc sa retraiesc asta.”
  2. Castigarea increderii. Increderea se construieste prin dezvaluire, prin impartasire de mici intimitati, presupune timp, preocupare, respect. In aceasta faza, principiul reciprocitatii este cel care face lucrurile sa mearga.
  3. Stabilirea “necesarului” celuilalt: ati dezvaluit, ati  iesit in intampinarea celuilalt. Acum este momentul sa clarificati fiercare ce anume este ceea ce cautati intr-un partener, ce anume va doriti de la o relatie. Ce v-ar face fericiti? Pentru ce anume v-ati implica intr-o relatie? De multe ori, sunt lucruri la care ne ferim sa gandim pentru ca ar putea dezgropa morti, ar putea ridica in plan constient traume poate ne-rezolvate, dolii ne-incheiate, supra-infecta rani sufletesti ne-vindecate. E momentul in care este necesar sa ne detasam pentru scurt timp de cel din fata noastra, cat pentru a reconfigura cu seriozitate, cu luciditate, contextul afectiv in care ne aflam.
  4. Trezirea si aprofundarea interesului. Ok, ati clarificat, ati evaluat si ati hotarat ca sunteti disponibil din punct de vedere afectiv fata de aceasta persoana. Acum incepe elaborarea! Este etapa in care devenim hotarati ca vrem ca cel din fata noastra sa se indragosteasca, asa ca scoatem Asii din maneca, “taking out the big guns”, si ca urmare, incepe sa “ofertam”. “- Cine sunt? “, “- ce am de oferit?” , ” – ce pot intemeia alaturi de un potential partener?”  – sunt resursele de care dispuneti, “zestrea” dumneavoastra efectiva. Etapa indoielilor a trecut! Acum ne aflam in etapa certitudinii! Si ne folosim de toate abilitatile din dotare! Principiul care primeaza este cel al similaritatii. Discerneti ce anume din dumneavoastra, cu ce anume din celalalat  “se pupa” .
  5. Dorinta de posesiune: in urma eforturilor depuse in faza anterioara, ati reusit! Partenerul dumneavoastra a fost sedus. Ca atare, acum isi doreste. Este etapa in care incepeti sa resimtiti povara angajamentului. L-ati convins, asadar, sunteti investit cu atasament, lucru ce poate conduce catre manifestarea pretentiilor si asteptarilor asumate ale celuilalt. (“You made your bed, now sleep in it!”) Poate ca este etapa cea mai conflictuala din parcursul apropierii de un posibil “significant other”. Foarte multe persoane si-ar dori in aceasta faza sa existe un “Get out of jail free!” card, sau o combinatie de taste: “undo & reload”. Din pacate, nu exista o varianta de evadare, castigatoare. Celalalt va suferi, va fi ranit presupunand ca il/ o veti respinge. Motiv pentru care este foarte important pentru toata lumea sa nu ne grabim in etapele 1-3, si sa ne luam timpul corespunzator deciziei, inainte sa ne implicam si sa demaram etapa nr. 4!  (In vanzari, este momentul in care constientizezi ca produsul pe care l-ai promovat, nu exista pe stoc! Da, ar putea fi produsul ideal pentru celalalt, doar ca nu il ai.. Nimic mai penibil si mai angoasant..)
  6. In cazul in care v-ati grabit, ati fost superficial, ati interpretat eronat semnalele celuilalt si emotiile provocate in dumneavoastra de catre celalalt, va aflati in fata etapei finale: INCHEIERE. “Clientul” dumneavoastra tocmai a “cumparat” ce i-ati “vandut”. Si la randul sau, a oferit contra-valoarea. Acum este poate, nemultumit. Iar dumneavoastra trebuie totusi sa ii spuneti “La revedere!”.
  7. Follow-up! – Etapa in care culegeti roadele: aveti fie un “client” multumit, “fidelizat”, care va  va ramane alaturi fie un client nemultumit, care va va genera neplaceri (amenintari, reprosuri, culpe sufletesti etc.) si review-uri ne-favorabile. Acum survine al doilea moment cu potential realmente traumatizant pentru ambii parteneri. Este etapa in care ambii parteneri sunt indoiti, isi  reproseaza, sunt nemultumiti de sine  (”-Ce- o fi fost in capul meu?”, “-Trebuia sa stiu mai bine!”, “-Daca mi-as fi inchipuit!” etc.)

Iata de ce ar fi cu mult mai simplu si moral ca atunci cand ne implicam intr-o posibila relatie afectiva sa incercam sa gestionam aceasta situatie cu tactul si cu gratia cu care am face-o atunci cand am incerca sa “vindem” un bun personal. Pentru ca exista consecinte, pentru ca pierdem, amandoi, in aceeasi masura in care castigam.

Sa ne amintim, fiecare alegere presupune o renuntare.stop sing

La ce anume preferati sa renuntati: la echilibrul dumneavoastra psihic, la imaginea pe care o aveti despre dumneavoastra astazi, sau la o relatie despre care deduceti de la inceput ca nu v-ar putea satisface indeajuns?.. Si nu in ultimul rand, opriti-va si intrebati: ” – imi doresc lucrul acesta cu orice pret?”

 

In calitate de psihoterapeut, consider ca indiferent care ar fi credintele clientului meu, acestea reprezinta o resursa esentiala din punct de vedere terapeutic. Fie ca persoana in cauza este crestin ortodoxa , fie ca este vorba despre un ateu convins, exista ceva anume in care va crede cu tarie, si fix acel detaliu, acea relatie,  poate face diferenta intre o prognoza terapeutica buna si una mai putin optimista.

Atunci cand clientul meu are o relatie buna cu Dumnezeu (Buddha sau Allah, sau oricare alta reprezentare a Creatorului), ma folosesc in terapie de acest lucru. Entitatea in care acesta crede este parte din terapie, este un suport sau un co-terapeut, in masura in care acest lucru il poate ajuta pe clientul meu.

Foarte multi clienti sunt superstitiosi, pesimisti, excesiv de umili, neincrezatori , ajungand in cele din urma anxiosi sau depresivi. De multe ori, in spatele acestor semne / acestui disconfort generalizat sta o constiinta morala incarcata. Lucruri pe care clientul si le reproseaza, lucruri pentru care nu se poate ierta. Acest lucru este teribil de nociv. De-aici angoasele, teama permanenta. Practic, un crestin ortodox care se stie vinovat pentru un anumit lucru, traieste , metaphoric vorbind, cu o secure deasupra capului, asteptand pedeapsa divina. Religia crestin ortodoxa promoveaza o ideologie bazata pe teama. Fie-ti teama sa gresesti! Vei fi pedepsit! Te va bate Dumnezeu! Te vede Dumnezeu! Vei ajunge in Iad! Vei plati pacatele! – Din punct de vedere disciplinar, este foarte util sa poti manipula conduita cuiva prin indicarea consecintelor, insa de cele mai multe ori acest lucru va conduce la aparitia unei nevroze.

Sa privim, de exemplu, cazul cel mai comun: tanara, 20-25 ani, crescuta intr-o familie crestin- ortodoxa, cu o educatie rigida si parinti autoritari, care au impus religia ca dogma, folosindu-se de aceasta sa disciplineze. Este cazul cel mai frecvent, din pacate.

Tanara fie se va cenzura, incercand sa acceada la mantuire, fie va incerca sa evadeze, scindandu-si personalitatea. Va incerca sa isi accepte natura vulnerabila, supusa greselii, dar se va auto-flagela pentru acesta natura. Aceasta dinamica destructuranta si disfunctionala se produce atunci cand avem de-aface cu un caz de indoctrinare excesiva.

Psihicul uman este structurat pe 3 instante :  Sinele, Eul si Supraeul. Supraeul reprezinta instanta moralei si ratiunii, este localizarea exacta a Dumnezeului din mintea noastra.

Exista doua principii esentiale care mobilizeaza pulsiuni si provoaca dinamica psihica : principiul hedonic: Vreau!  si principiul cenzurii: Nu se poate!  Rezulta urmatorul tip de dinamica: pentru a se apăra de impulsuri inacceptabile, “Eul” dezvoltă strategii sub forma unor mecanisme de protecție, cum ar fi refulările (excluderea impulsurilor din percepția conștientă), proiecțiile (atribuirea propriilor dorinți inconștiente altor persoane), adoptarea unui comportament în totală contradicție cu puternicul impuls inconștient. Categorisirea unui impuls ca inacceptabil rezultă de regulă în urma unor interziceri, a unor norme morale sau a unei cenzuri exercitate de “Supra-Eu”. Când exigențele “Supra-Eului” nu se îndeplinesc, persoana respectivă poate dezvolta un sentiment de rușine sau culpabilitate.

 

Revenind la perspectiva utilizarii credintei in psihoterapie, urmaresc ca religia sa fie cea care ii faciliteaza clientului meu procesul vindecarii, prin sustinere si optimizare. Imi invit si imi incurajez clientul sa creada intr-un Creator care il iubeste, care il protejeaza si il sustine, astfel incat credinta sa fie motorul care il propulseaza prin adoratie, inspiratie si nu teama. Imi doresc sa credem intr-o sursa universala de iubire si caldura, asta ar trebui sa ofere orice religie.

Din aceasta perspectiva, atat religia cat si psihoterapia ofera un mediu securizant si confortabil, prielnic dezvoltarii personale, dezvaluirii si slefuirii personalitatii individului uman.faith

Esti consilier psihologic,  psiholog clinician, psihoterapeut sau  psihanalist? Vrei sa profesezi intr-un spatiu intim si confortabil? Contacteaza-ma pe  mail si spune-mi despre formarea si obiectivele tale! Pentru detalii administrativ- juridice,  puteti adresa  un mail la adresa: ilinca.badea@psihoterapeutul.ropsiholog ilinca.badea

14  Nov. 2013 – Ziua Mondiala a Diabetului

 

Cu aceasta ocazie,  pe data de 14 Nov. 2013, persoanele diagnosticate cu diabet, beneficiaza de consiliere psihologica GRATUITA, pe baza de programare prealabila, in limita spatiului disponibil.

 

Pentru informare in ceea ce priveste implicatiile acestei afectiuni auto-imune, cat si pentru resurse suplimentare, recomand sa accesati : http://educatie-diabet.ro/.

Pentru programari:

tel: 0748991259

e-mail: ilinca.badea@psihoterapeutul.ro

 

 

 

la_psiholog

 

 

 

 

 

Cefaleea, sau durerea de cap poate avea atat cauze fiziologice (fenomene reflexe secundare, la nivel cerebral, ce determina senzatia subiectiva de durere – produsa de mecanisme variabile : modificari ale diametrului vaselor de sange , variatii ale presiunii intra-craniene) cat si cauze emotionale (oboseala, stress).
Exista atat o baza constitutionala , cat si una psihodinamica. Durerea de cap poate aparea si ca simptom de conversie, cu semnificatie simbolica bine determinata de nevoile individuale subiective (identificari cu un parinte, gratificari masochiste, asocieri cu experiente timpurii). Atunci cand exista modificari fiziologice locale subiacente, putem vorbi despre tulburari senzoriale de tip isteric (durerea psihogena) din care fac parte: parestezia, hiperestezia si anestezia.

Criteriile de diagnostic pentru migrena ( manifestari clinice specifice) : natura periodica a crizelor, tulburari prodromale ( tulburari simptomatice ce anunta debutul crizei de migrena),manifestarea unilaterala a durerii, prezenta fotofobiei, greata, varsaturile, instalarea brusca, precum si incetarea la fel de brusca,contribuie la o diagnosticare precisa.

Principalul mecanism fiziologic care explica durerea consta in dilatatia vasculara. Studii experimentale realizate de Graham& Wolff indica faptul ca dilatarea arterelor cerebrale (ramurile carotidei externe) este responsabila pentru producerea senzatiei de durere, insa initial debutul crizei se produce sub efectul vasoconstrictiei. Asadar, vasodilatatia se instaleaza ca reactie supra-compensatorie la vasoconstrictia initiala.

Semnificatia etiologica a factorilor emotionali : acestia se refera la factori precipitatori (contextuali) , si factori constitutionali (trasaturile de personalitate caracteristice persoanei in cauza). Se pare ca exista o anumita predispozitie in acest sens. Este vorba despre un anumit tip de personalitate “constitutionala de baza” caracteristica celui predispus la migrena.
Acest tip de personalitate presupune o anumita ambivalenta: o inteligenta superioara insotita de o dezvoltare emotionala intarziata, cu adaptare fata de rol (heterosexual) nesatisfacatoare.
Din punct de vedere fizic, posibil sa se remarcetrasaturi agromegaloide.

Aparent, migrenele debuteaza intr-un context de pierdere / renuntare la protectia caminului, moment in care persoana respectiva se simte nevoita sa faca fata singur, pentru prima data, responsabilitatii vietii independente, resimtita ca o presiune de maturizare precoce. Aceste persoane au o legatura de atasament foarte stransa cu mama, de care sunt foarte dependente, si de care nu se pot scinda efectiv, niciodata. Urmeaza incercari repetate de regasire a mamei in diverse relatii, de reconstituire a relatiei cu aceasta. (multiple fenomene de transfer).

Tipul de personalitate, descris conform Dictionarului Cambridge prin termenul de “goody-goody”,este reprezentat de ambitie, relaxare, rezerve, respect fata de autoritate, sensibilitate, tendinta catre dominare, lipsa simtului umorului, caracteristici compulsive, perfectionism, competivitate excesiva, ambitie puternica, perfectionism, rigiditate,
conformism, incapacitate de adelega responsabilitati. Putem remarca pulsiuni ostile, invidie, toleranta scazuta fata de frustrare, toate aceste intoarse catre sine prin sentimentul apasator de vinovatie.

Practic, acest tip de personalitate intruneste multiple trasaturi anancaste. Aceasta persoana manifesta atitudinea “vesnicului nemultumit”, atitudine care rezulta din auto-impunerea unor standarde mereu supra-realiste, asumate compulsiv in scopul de a accede laperfectiune. Frustrarea provocata genereaza tensiune , oboseala,pana cand un anumit eveniment extern va precipita instalarea migrenei. Este vorba in definitiv de “lupta resentimentului si a anxietatii”. Migrena apare atunci cand persoana suferinda este pusa in fata unui sarcini care ii depaseste capacitatea.
Debutul crizei marcheaza o stare de furie refulata, in prezenta unor pulsiuni ostile reprimate. In absenta simptomelor psiho-nevrotice speficice care sa permita descarcarea pulsiunilor ostile reprimate, se produce aproximativ acelasi fenomen ca si in hipertensiunea psihogena.Atat in migrena, cat si in hipertensiune sau epilepsie, rolul determinant este ocupat de catre pulsiunile ostile destructive, ca factor psihodinamic principal.

Interventia psihoterapeutica se axeaza pe aspecte legate de managementul mediului, profilxia stressului, evitarea surmenajului,analiza functionala a circumstantelor precipitante ce preced criza migrenoasa,constientizarea pulsiunilor ostile, anticiparea satisfacerii cercului vicios corespunzator, consiliere psihologica in ceea ce priveste modificari necesare stilului de viata: occupational, recreational, interpersonal.
Abordarea cognitiva presupune strategii de solutionare a conflictelor de bazasi de gestionare a tensiunilor emotionale (strategii de coping).

Sugestii de self-help:

  • Cine anume din familie, sufera de migrene?
  • Cand anume ai mai suferit fizic? (boli,afectiuni, accidente)
  • Exista dorinte sau nevoi neglijate, amanate?
  • De cat timp eviti /eziti sa le satisfaci?
  • In ce context au debutat migrenele?
  • Cum este relatia cu mama ta?Dar relatia actuala de cuplu?
  • Ai de luat hotarari? Te afli intr-o dilema?
  • Ce anume ai schimba din viata ta, incepand de maine?

Migrena

Incepand cu data de 15.04.2013, in fiecare MARTI puteti beneficia de consiliere psihologica GRATUITA, intre orele 11:00 si 19:00.

Numai pe baza de programare prealabila, prin telefon la nr: 0748991259 sau e-mail: ilinca.badea@psihoterapeutul.ro

Aceasta initiativa face parte dintr-o campanie de promovare pentru servicii psihologice gratuite, nevoie manifestata accerb de catre populatie, in lipsa unui program naţional de asistenţă psihologică.

In  acest sens, va invit sa imi adresati fie prin mail, fie prin intermediul : https://www.facebook.com/Psihoterapeutul orice sugestii sau informatii de utilitate prin care v-ati dori sa participati!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Atunci cand ne referim la o trauma este necesar sa luam in considerare in primul rand faptul ca orice eveniment experimentat de o persoana are la baza intotdeauna o anumita relatie. Aceasta relatie fie cu un potential abuzator fie ca raportare la un context psiho-traumatizant introduce o semnificatie subiectiva a evenimentului. In absenta acestei semnificatii pur subiective, trauma nu ar functiona, nu ar avea forta asupra persoanei. Practic, trauma se construieste ca traire afectiva cu semnificativa detresa clinica datorita “crezului” pre-existent, faptului motivational care da sens.
Atunci cand ceva rau ni se intampla, tendinta fireasca este aceea de a-i cauta si a-i da un sens acestui lucru, de a integra in viata noastra psihica acest eveniment. Dificultatile emotionale de a depasi acest eveniment dramatic vin tocmai din necesitatea de a semnifica acest eveniment. Si acest lucru se realizeaza cel mai adesea prin auto-culpabilizare. In absenta unor contingente coerente si functionale, cel mai la indemana ramane culpabilitatea si auto-asumarea.
Victima unui abuz re-traieste permanent in plan mental amintirea traumei cautand involuntar sa explice si sa modifice finalul nefericit, pana atunci cand fenomenul de debriefing va avea loc (debriefing: a lasa ceva nefolositor in urma, prin re-constituire cu scopul resemnificarii si facilitarii clarificarii sensului). Retrairea evenimentului prin reprezentare mentala conduce, prin psihoterapie la desensibilizare si clarificare.
Principiul fundamental de functionare al sistemului psihic uman este repetitita, asadar acest proces este unul firesc si natural, desi exista un risc potential ca victima in cauza sa ramana blocata intr-o bucla temporala in care sa se confrunte cu diverse fantasme legate de evenimentul psiho-traumatizant, daca nu va beneficia de un suport de specialitate adecvat. Acest fantasme, ca fuga din realitate,  se structureaza ca mecanisme de aparare, strategii compensatorii sau mijloace de coping (copingul reprezinta efortul cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale).
Este esential ca apartinatorii (familia, sistemul de suport) victimei sa inteleaga faptul ca aceasta se confrunta cel mai probabil cu o tulburare de stress post-traumatic, si ca in aceasta situatie,  fantasmele devin mult mai concrete pentru aceasta decat realitatea existentiala.

“Da-mi, Doamne, seninatate ca sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj ca sa schimb lucrurile pe care le pot schimba si intelepciune ca sa fac diferenta intre ele” (Reinhold Niebuhr)

   SARBATORI FERICITE!

 

 

 

 

 

 

_

Nov-27-2011

Ma astept mereu la ce e mai rau!

Posted by Ilinca Badea under Uncategorized

Hiperanxiosii isi justitifica temerile agatandu-se de stirile negative pe care le aud in fiecare zi: accidente, boli, atentate teroriste, fac in fiecare zi noi victime. Hiperanxiosul gandeste astfel: De ce nu mi s-ar intampla mie? Este vorba despre o hipocondrie mediatica. Astfel de stiri fac prilejul expresiei unei angoase intime. In acelasi timp, asiduitatea cu care anumite personae urmaresc cu teroare fiecare buletin de stiri poate corespunde unei forme de adictie si de fascinatie pentru lucrurile de care le este cel mai mult teama.

Teama – ca forma de auto-punitie

Pentru a se pregati in fata pericolului, cel care se teme de “ce este mai rau” isi ia duble masuri de precautie pentru orice eveniment:  evita anumite alimente pentru a nu se intoxica, evita sa zboare cu avionul care s-ar putea prabusi, nu incearca lucruri noi pentru a nu esua, nu iubeste pentru a nu suferi. Ceea ce obtine prin evitare pare a fi un mecanism de auto-pedepsire. Pentru ca, in fond, a se teme de ce este mai rau, inseamna a crede ca nu meriti ceva mai bun. Si tocmai aceasta atitudine in fata vietii determina parcursul nostru, actionand ca o frana. Anticiparea negative permanenta epuizeaza Sinele, angoasele cresc , se cronicizeaza, si condamna anxiosul la o viata retrasa si mediocra, ce ii ofera un minim confort psihic.

Frica copilului interior

Cui anume ii este frica? Nu adultului, ci copilului interior, asigura psihanalistii referindu-se la instantele eului conform analizei tranzactionale. Cum se explica acest lucru? Daca, in copilarie, copilul a fost maltratat, abuzat, fizic sau moral (violenta, abandon, incest etc) si/ sau a asistat la suferintele unui parinte (somaj, alcoolism,certuri, divort etc) atunci copilul a acumulat atata cantitate de angoasa incat ea trebuie reorientata la maturitate, prin a anticipa eevnimentele, incercarile infricosatoare. Deconectat de la present, adultul retraieste temerile trecutului. Copilul care a suferit se considera responsabil pentru ceea ce a trait, vazut, simtit. A crescut cu idea ca norocul sau fericirea trebuiesc intotdeauna platite prin suferinta. Cei care constientizeaza acest lucru au in mana optiunea sa isi permita in sfarsit sa fie fericiti.

Ce este de facut?

Examinati-va temerile

 

Primul demers pentru “a iesi” dintr-un context este acela de “a intra” in context. Altfel spus, incepeti prin a recunoaste ca va este teama si ca suferiti. Sa va ascultati senzatiile si sentimentele ajuta deja sa va eliverati. Incercati sa nu va mintiti pe sine, caci esentialul este sa vedeti clar in sufletul dumneavoastra, si sa reusiti sa puneti degetul pe mecanismele incontrolabile care determina emotiile dumneavoastra.

 

Relativizati!

 

Teama excesiva de pericol apartine unei viziuni particulare asupra realitatii. Documentati-va si aprofundati-va cunostiintele referitoare la temerile dumneavoastra. Acest lucru va va permite o perspective salutara. Si spuneti-va ca a va identifica cu victimele, nu le ajuta cu nimic pe acestea. Incercati, deci sa va gasitit locul real in context, in loc sa va puneti in locul victimelor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfaturi pentru anturaj:

Nu incercati sa demonstrati unui hiperanxios ca nu exista pericolul. Confirmati-i ca ceea ce spune nu este delirant, ca s-ar putea efectiv intampla toate lucrurile de care ii este teama, DAR ca daca toate aceste lucruri se pot intampla nu iseamna ca se si vor intampla. Sa fii in viata implica si riscurile inevitabile de a muri, de a pierde, de a suferi, etc. Iar singura posibilitate de a te bucura de viata este aceea de a accepta acest risc, care este “tragicul existential”. Evitati cu orice pret sa il asigurati pe anxios, sa luati masuri de aparare, incercati, din contra, sa nu faceti nimic in sensul acesta. Un pic de umor va poate fii de folos sa descurajati amenintarea!

Tags:
Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.