Cabinet Psihologic

Psihoterapeut Ilinca Badea

Subscribe to Cabinet Psihologic
Jun-19-2011

TERAPIA COGNITIV–COMPORTAMENTALĂ

Posted by webmaster under

TERAPIA COGNITIV –COMPORTAMENTALĂ

“Psihoterapia este un proces interacţional conştient şi planificat ce-şi propune să influenţeze tulburările de comportament şi stările de suferinţă care, printr-un consens (între pacienţi, terapeut şi grupul de referinţă), sunt considerate ca necesitând un tratament, prin metode psihologice (prin comunicare, cel mai adesea verbală, dar şi neverbală), in sensul unui scop bine definit, pe cât posibil elaborat în comun (minimalizarea simptomelor şi/sau schimbarea structurală a personalităţii), cu ajutorul unor tehnici ce pot fi învăţate in baza unei teorii a comportamentului normal şi patologic. în general, aceasta implică o relaţie emotională solidă”.

 

H. J. Walton (1983) “psihoterapia poate fi definită ca o procedură de tratament sau ca o gamă de proceduri de tratament care este mediat printr-un schimb verbal între pacient şi clinician, şi al cărui scop este ameliorarea simptomelor şi îmbunătăţirea adaptării sociale”

Orientarea cognitiv – comportamentală s-a structurat in perioada anilor 1950- 1960 ca reacţie la perspectiva psihanalitică dominantă până atunci, afirmându-se aproape simultan în Statele Unite, Marea Britanie şi Africa de Sud. Paradigma cognitiv –comportamentală s-a impus demonstrând eficienţa metodelor de condiţionare în modificarea comportamentului şi constituind o alternativă la terapia tradiţională.

In cadrul acestei orientări se pune un accent deosebit pe rolul factorilor cognitivi in inţelegerea şi modificarea comportamentelor subiectului.

Principiile abordării cogntiv – comportamentale

 

Abordarea cognitiv- comportamentală consideră problemele psihologice ca fiind răspunsuri dezadaptative învăţate, susţinute de cogniţii disfuncţionale. Pentru a trata eficient problemele psihologice este necesară identificarea, modificarea şi înlocuirea acestor convingeri disfuncţionale precum şi a comportamentelor dezadaptative ce le insoţesc, prin tehnici specifice de intervenţie cognitiv – comportamentală.

Terapia cognitiv – comportamentala debutează adeseori cu analiza funcţională a comportamentului –simptom. După ce s-a  construit imaginea coerentă a acestuia şi s-au identificat resursele psiho-comportamentale ale clientului, se vor stabili cele mai adecvate tehnici ce urmează să fie utilizate în cadrul demersului terapeutic.

Factorii oricărui demers psihoterapeutic sau de consiliere constau în:

1. diagnostic psihologic şi evaluare clinică (evaluarea stării actuale în consiliere);

2. relaţia terapeutică (de consiliere) – este caracterizată ca o alianţă de lucru

descrisă ca o atitudine caldă, colaborativă şi de încredere a pacientului faţă de terapeut, determinată de speranţa pacientului că simptomatologia va fi eliminată şi de acceptarea necondiţionată a pacientului de către terapeut. Ea poate reduce anxietatea pacientului, ceea ce reduce la rândul său simptomatologia, furnizând clientului o nouă experienţă

emoţională.

3. conceptualizarea sau explicaţia dată simptomelor pacientului (problemelor clientului):

– reduce de asemenea şi simptomatologia, pentru că pacientul îşi înţelege

tulburarea, astfel încât anxietatea determinată de incontrolabilitatea şi neînţelegerea simptomelor este eliminată, şi pentru că accentueză speranţele şi expectanţele de recuperare (efect placebo);

– stimulează nevoia de a modifica cogniţiile şi comportamentele dezadaptative;

– este o prerechizită pentru schimbarea mecanismelor dezadaptative de coping, a

cogniţiilor şi interacţiunii cu mediul.

4. tehnicile sunt strâns legate de conceptualizarea terapeutică şi vizează

modificarea elementelor patogenetice sau de sanogeneză;

5. evaluarea rezultatelor intervenţiei.

Abordarea cognitiv-comportamentală este fundamentată de câteva principii, prezentate în continuare:

(1) Problemele psihice sunt răspunsuri dezadaptative învăţate, susţinute de convingeri disfuncţionale (dezadaptative/iraţionale); mare parte din psihopatologie este rezultatul gândirii disfuncţionale;

(2) Factorii generatori ai gândirii disfuncţionale sunt influenţele genetice şi de mediu;

(3) Modalitatea optimă de a reduce distresul şi comportamentele dezadaptative este modificarea convingerilor disfuncţionale;

(4) Convingerile disfuncţionale care generează psihopatologia pot fi identificate şi schimbate; modificarea acestora implică efort şi perseverenţă din partea individului.

Psihoterapia Cognitiv-Comportamentala in Autism

 

Caracterizat printr-o diversitate extrem de mare a manifestărilor şi printr-o complexitate uimitoare a aspectelor de viaţă pe care le implică, autismul infantil constituie o problemă majoră a psihiatriei şi psihologiei contemporane.

Cercetările actuale în acest domeniu sunt axate pe studiul dezvoltării precoce a patologiilor asociate, pe metodele de evaluare clinică a comportamentelor de comunicare şi pe evaluările biologice bazate pe folosirea progreselor neuroştiinţelor, toate acestea având implicaţii profunde pentru modul de abordare terapeutică.

Autismul reprezintă o tulburare de dezvoltare, incluzând atât un retard în dezvoltare, cât şi o dezvoltare atipică, cu manifestări care nu sunt observate în cazul altor copii cu retard mintal sau în cel al unui copil normal cu vârstă cronologică inferioară.

Autismul se poate prezenta sub forme foarte diverse cu un potenţial evolutiv variabil, rareori fiind întâlnit în forma sa cea mai tipică.

Terapia comportamentală urmăreşte cu precădere îmbunătăţirea deprinderilor comportamentale adaptative ca, de exemplu, comunicarea şi descurajarea comportamentelor distructive, de tipul agresivităţii.

TULBURAREA DEPRESIVA

 

Depresia este rezultanta unui cumul de factori biologici, de dezvoltare ontogenetică, sociali, de predispoziţii psihologice şi de variabile precipitatoare.(Holdevici, 2009)

 

Structurile cognitive implicate în depresie angajează un proces informaţional numit generalizare excesivă. Aplicată diverselor conţinuturi, aceasta produce două tipuri de structuri cognitive relevante pentru depresie:

• Neajutorarea

• Autoexcluderea.

Una dintre cele mai cunoscute teorii a avansat ipoteza că depresia este o adaptare.

Evident, atunci când spunem că depresia este o adaptare, ne referim la structurile cognitive care generează tabloul clinic. Astfel, analiza structurilor cognitive descrise mai sus (neajutorarea şi autoexcluderea), sugerează două funcţii distale ale acestora. Prima funcţie este una de ruminaţie socială. Depresia este asociată cu probleme sociale, astfel că funcţia ei este de a orienta energia disponibilă de la activităţile sociale şi fizice normale la problema specifică cu care se confruntă subiectul. A doua funcţie este cea de motivare socială. Altfel spus, depresia semnalizează nevoia de ajutor de la cei din jur.

 

 

Modelul cognitiv al depresiei

 

Modelul de convingere disfuncţională este descris de Elis, părintele terapiei raţional-emoţionale, în termenii următori: „Dacă cineva gândeşte rău despre mine, eu nu pot fi fericit” sau „Trebuie să fac bine orice lucru de care mă apuc”.

Convingerea disfunţională nu produce simptomul prin ea însăşi, ci doar atunci când anumite incidente (evenimente externe) vin să o întărească. Pe măsură ce tulburarea depresivă se dezvoltă, gândurile negative automate devin tot mai frecvente şi tot mai intense, şi tind să estompeze gândurile raţionale. Acestea produc simptomele depresiei, care, la rândul lor, întăresc modul negativ de gândire si astfel se formează un cerc vicios.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală săarge cercul vicios, învăţând clientuş să adreseze întrebări provocatoare gândurilor negative, pentru a verifica valoarea lor de adevăr si astfel, dacă fundamentarea lor argumentată.

 

Strategii cognitiv -comportamentale

 

Terapia comportamentală a depresiei pleacă de la modelul clasic al depresiei unipolare (Lewinsohn, 1979) care se bazează pe prezumpţia că depresia poate apărea din cauza unui stressor care perturbă patternul comportamental al individului, ducând la o rată scăzută a întăririlor pozitive. În condiţiile în care persoana nu reuşeşte să îşi echilibreze balanţa recompenselor, aceasta va începe să experienţieze simptomele specifice depresiei clinice. Ca urmare , obiectivul terapiei comportamentale care decurge dintr-o astfel de teorie este acela de a asista clientul în încercarea de a creşte frecvenţa şi calitatea activităţilor plăcute pentru client. În acest scop, se folosesc tehnici de formare a abilităţilor sociale, tehnici de relaxare şi diferite metode ce urmăresc modificarea stilului de gândire depresiv.

Terapia cognitivă în depresie se fundamentează pe teoria cognitivă a depresiei (Beck, 1967). Este o abordare terapeutică activă, structurată, focalizată pe problemă si de scurtă durată, care porneşte de la asumpţia că depresia este menţinută de procesări informaţionale negative, şi de distorsiuni cognitive. Tratamentul vizează învăţarea pacienţilor să gândească adaptativ, ameliorându-şi astfel trăirile afective, comportamentele şi motivaţia.

Terapia cognitivă în depresie se dovedeşte cel puţin la fel de eficientă ca şi medicaţia ntidepresivă, indiferent de severitatea tulburării, şi mult mai eficientă decât aceasta în privinţa recăderilor. Această terapie poate fi utilizată atât individual cât şi în asociere cu medicaţie antidepresivă. În cazul pacienţilor cu depresie recurentă, această terapie poate fi utilizată şi ca terapie de menţinere, de lungă durată.

Se utilizează strategii orientate spre: evaluarea simptomatologiei depresive, focalizarea pe probleme ţintă, ameliorarea relaţiilor interpersonale, prevenirea recăderilor. Este o terapie eficientă atât în cazul tratementului episoadelor depresive acute, cât şi în cazul tratamentului tulburării depresive cronice persistente.

Tags:

Comments are closed.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.